ecou

“Pa”. Trecusera doua ore de la ultima tura de vorbe care mai de caremai taioase. Sufletul zbuciumat si obosit isi gasi un ciot de amintire pe care se aseza pret de cateva momente. Fantoma bucuriei si  fericirii il bantuia. Panza de paianjen deja demult asezata pe zilele cele bune lipea sacul  prea rupt si parca fara de  petic ce tinea fericirea. Nu putea privi in fata caci valul necunoscutului invaluia valea, varful muntelui era acoperit de nori negrii iar soarele nu razbea printre atata intunecime. Ingenunchiat se arunca cu fata la pamant, strangandu-si in pumn lacrimile. Atata dor si atata dragoste impletite cu prea negru amar si rautate. “Nu mai pot Doamne, nu mai pot!” Descarcat chiar si de durere, sufletul cazu intr-un somn adanc. In vise se vedea zburdand prin lanuri de maci, stand pe banci si sub stejari in cimitire ori culcat noaptea pe iarba proaspat cosita privind infinitatea cerului alaturi de sufletul lui .. prieten. Oh, ii lipsea atat.. Dimineata. realitatea ii reaminti ca a ramas singur.Ecoul acelui ultim “pa” ii suna atat de crud in ureche. Chinuit de atatea ganduri negre si rosii se ridica si porni sub fosnetul trecutului, ingreunat de povara zilei de azi, nazuind  copilareste spre lanuri cu maci, tanjind dupa  un “buna”.

Advertisements

One thought on “ecou

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s