vecinul de vis-a-vis

Deschise frigiderul pentru a doua oara in ultimele zece minute. La fel ca si de prima data, nu gasi nimic bun de mancat. De fapt, erau in frigider destule sa manance, dar nu-i trebuiau. Ii era foame dar nu putea sa manance.

De cinzeci si trei de ani, de cinzeci si trei de ani, in fiecare dimineata, prea iubita lui ii asternea fata de masa alba, ii punea tacamurile si de mancare pe masa. De cinzeci si trei de ani, fiecare cina o lua cu ea.Iar acuma era aproape douasprezece noaptea si el, n-avea somn.

Economic ca orice batran dealtfel, mereu stingea luminiile, mereu. Acum nu ii mai pasa.

“Am sa imi iau camasa cea verde de la naftalina, si costumul maro, si maine cand merg la ea, ii duc un buchet de crizanteme rosii, intocmai cum ii duceam cand o curtam. Ehei..ce vremuri, si ce tineri si plini de viata eram. Cum o duceam in fiecare seara la ora opt acasa. Nici nu o prindeam de mana cum fac despuiati din ziua de astazi. Si cat o mai iubeam. Era frumoasa! Da! Ochii ei negri si parul ondulat. Si se imbraca atat de frumos! Stia sa se imbrace! Cu umpic de toculet, cu bereta, ce sa mai. Era o doamna! Si apoi am luat’o si de atunci, tot amandoi, la bune si la rele. Toata lumea se plange in ziua de azi de criza. Ce criza domnule? Nici nu stiu ce ii aia viata si greutati. Sa n-ai ce sa pui pe masa, sa-l faci pe dracu’n patru. Dar ne aveam unul pe altul si prin bune si grele am razbit amandoi. Si mereu ma vroia aranjat. Apretat si calcat ca nimeni altul. Asa ma umbla ea pe mine.Dragostea mea.”

Zicea toate astea in timp ce deschise dulapul prea plin de atatea vechituri si isi verifica hainele de “zile bune”. Fara sa isi dea seama de ce face, le imbraca.

“Voi merge de acum la ea.Pana ajung la spital pe jos, asa la pas micut, o sa fie dimineata. Si ce daca ajung prea devreme? O sa stau pe o banca si poate portarul se va indura de mine. Doar nu vreau sa fur. Doar sa o vad. Vreau sa o vad. Frumoasa mea! Nu i-am spus nici somn usor, nici noapte buna. Biata sta singura pe patul ala de fier, in mizeria aia  intre atatia muribunzi! Doar n-o muri si ea, dar poate ca vazand atata boala se va inmuia. Dragostea de ea”

Isi puse palaria cea alba, se incalta cu pantofii grijuliu facuti cu crema, de ea, special pentru Duminica, stinse luminiile, si la douasprezece iesi afara. Incepu sa mearga la pas marunt, fara sa stie exact unde il duc picioarele.

Tot ce stia era ea.

Advertisements

3 thoughts on “vecinul de vis-a-vis

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s