culoarea unei frunze moarte

Abia asteptam “viata”, dupa o iarna lunga si goala. Verdele crud al ierbii, mirosul nebun al copaciilor infloriti, lumea binedispusa, in primele zile calde de Prima vara.

Dar vine vara, si vara parca totul te sufoca, de atata caldura, atata praf, si verdele proaspat se spala pe fundalul retinei.Aproape inexistent.

Iar toamna, cand totul moare, cand vremurile se schimba, cand simti raceala, incepi sa vezi frumusetea mortii. Sa apreciezi fiecare frunza pastelata. Nu e ciudat? Atata frumusete in moarte?

M-am gandit astazi la viata si moarte. Cum apreciem o viata noua, un copil, primele ganguriri, chiar si un copil oarecare pe care il vezi pe strada de manuta cu ai lui, ti se pare dragut. Trezeste in tine dorinta de viata noua.     Dar crestem, ne facem oameni mari, frumosi, urati, inalti sau scunzi, cu nas diform sau ochi albastri. Atatea chipuri felurite, dar atat de indiferente noua.Ne legam de ce-i al nostru, iar majoritatea, devine o masa. Atat. Te gandesti vazandu-i: |uite gloata. Cum merg toti la stanga, sau la dreapta”. Prafuiti de ani, prafuiti de mentalitati, prafuiti de prejudecati, devin si devenim parte din gloata. Licarirea noastra, lumina noastra, si culoarea din noi devine fada pentru restul.

Iar apoi, pentru unii mai devreme, pentru altii mai tarziu, vine ziua cand plecam. Si abia atunci pentru restul, incepem sa prindem culoare. Frunza verde de stejar, e acum galbena cu fire subtiri de portocaliu si rosu, conturate de mult auriu. Incepem sa vedem valoarea omului banal de langa noi. Il apreciem, il iubim, ne e dor de el, si ne dam seama – ce frumos a fost. Simtim raceala si tacerea mortii, dar ce trist, ca aparent e singura modalitate prin care putem sa vedem frumosul. Frumosul trecut.

Nu stiu ce am putea face sa facem diferenta. E o lege sculptata in natura si in om. E mersul nostru, ritmul pe care batem, dar odata ce moartea ne rupe de aici, aprecierea celorlalti nu mai valoreaza pentru noi. Culoarea noastra o sa le bucure lumina ochilor, iar raceala timpului  o sa-i vestejeasca asemenea.

desi o gloata, fiecare avem identitate si ciclul anotimpurilor deja a inceput pentru noi…

Advertisements

3 thoughts on “culoarea unei frunze moarte

  1. si eu stau pe ganduri, si parca nici ele nu ma mai tzin, cat despre ciocolata, s-a cam topit, nefiind protjata de bolul, spart. ma revansez eu, sper inainte de ziua de apoi ! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s