Presimtiri

Oare doar mie mi s.a parut ca anul acesta am avut parte de o toamna linistita? Atat de linistita incat nu ezit sa ma intreb ‘cum de?!’. Liniste ce razbate orasul, liniste adusa de raze blande de soare, liniste in frunzele moarte si vii, liniste prin cer albastru far urma de nori, liniste prin raceala crunta de dimineata, liniste prin apusul de jaratec, liniste prin insami propria persoana.

Ultima zi de toamna superba – si prima de iarna – s.a incheiat si a inceput prin inmormantarea unui prieten. Si linistea s.a regasit chiar si aici. Chiar si in plecarea lui. Liniste.

De ani buni afirm urmatorul lucru : nu pot sa simt sarbatorile, Craciunul nu mai are farmec, nu mai suna in sufletul meu, totul e gol, pustiu, doar goana’n vant. Dar anul acesta – e liniste. Deja simt emotia Craciunului, abia astept sa merg acasa. Sa.mi las toata energia in bucatarie, langa mama, sa colind pana ce nu.mi mai simt vocea, sau picioarele. Sa ma bucur de speranta, de viata, de cadouri si mai presus de Cadoul cel mai maret. Simt emotie si pace.

Atata liniste, atata adormire, sa nu fie chiar asta semnul? Sa nu ne zica atata pace ceva ? Undeva si nu departe presimt ca vine un val rece…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s