lost the touch for signs…and wonders..

Consumata de prea mult mine, adancita in my inner self, uitata in problemele mele cu eul meu, am zacut dezmembrandu-ma in ultima parte a vietii mele. Mai bine de un an, poate chiar doi. Incercariile de chiar a face ceva, erau doar strigatele sugrumate ale unei constiinte prea incarcate – cu mine. Dar uneori cand nu se mai poate altfel, trebuie sa dai cu capul de pragul de sus si sa cazi jos, oricat de puternica ar fi lovitura, si oricat de tare ai cadea e bine.

Ma gasesc zguduita si responsabila in anumita privinta pentru moartea unui prieten drag. Responsabilitate simtita de majoritatea celor apropiati. “Oare daca am fi fost cum fiecare trebuie sa fim, fara sa fugim fiecare dupa poftele lor, fara sa ne uitam acolo jos, in placerea mizerabila, oare – ma intreb – l.ar mai fi luat pe Manu? Daca toti eram cum trebe, daca influenta noastra in viata lui ar fost doar una buna, una dreapta, una dupa Carte …

Din nou mi sila de ce sunt, si simt ca am sa mor de vie daca nu ma schimb. Schimbare in fundamente, schimbare de la radacini, schimbare la baza, schimbare in ce sunt si ce nu sunt. Trebuie. It is a must be, must have, must become.

Simt cum mi se scurteaza viata. Simt si stiu. Se duce..acu e si acum nu mai. Asta e firul, asta e cursul si e atat de real. Atat de pe bune. When Game is over, is over. There’s no second chance to live here. There’s no second life to take it from the scratch. Not with life, n’or people. It’s real and for real.

Ne-am invatat sa traim pe spatele unei a doua, a treia, a n+1 sansa data, doar ca sansele nu-s intr-un sistem ce duce de la 0 la plus infinit. Pur si simplu nu. Si inca odata realitatea zguduie. Parca suflu usurata si zic, bine ca m.a mai putut zgudii, si iar ma intorc – si zic : e grav!

Imposibila stare de latenta. Groaznicul pacat. Pacatele pe care le urasc atata. Care sunt acolo cand ma scol si cand adorm, cand sunt in mine si ma strica efectiv. Strig spre El, si mi-e rusine. Iar Andrea? Iar ti-a mai trebuit inca o sansa?! N-ai putut invata din prima?! Nu ti-a fost de ajuns?!

Pana cand va fi indelung rabdator cu mine?! Pana cand ma va iubi?! Cand ma voi schimba for real?!

si pana una alta – tot mi-e dor de Manu, si zambetul lui, si ochii lui adanci, si vocea lui si sentimentele lui traite cu atata intensitate vor rasuna in mine cu un ecou vesnic…

vreau sa ne revedem, manu drag….

“si daca nu….ne`om mai vedea”…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s